Homework

Am avut ca temă, pentru azi la ora de engleză, să facem un eseu de 300 de cuvinte despre "prietenie". Deoarece la ultima oră am lipsit, am fost la activtate la Europe Direct, nu am fost înştiinţată de aceasta. Aşadar azi am plecat cu dragii mei colegi de la oră şi am fost să bem ceva cald, deoarece temperatura de afară asta cerea. Însă, nu îmi place să rămân datoare, aşa că, mi-am făcut tema la engleză acum; mai bine mai târziu decât niciodată. Şi căutând ceva support pe domnul google, am găsit asta, mie mi-a plăcut tare rău:

Friendship isn`t how you forget, but how you forgive. Not how you listen, but how you understand. Not how you see, but how you feel. Not how you let go, but how you hold on.


Eseul pe care l-am făcut nu îl postez, deoarece e copiat în mare parte, iar unde nu e copiat, aberez eu :D

Bună dimineaţa soare!!

Dimineaţă. Foarte dimineaţă. 7 de dimineaţă. Plec spre şcoală. La un moment dat, un zgomot apăsător de tocuri începe să îmi dea târcoale, curând transformându-se în cel mai mare investigator, alergând după mine, parcă dorind să mă prindă din urmă. Accelerez. A treia, a patra, depăşesc limita legală de mult. La un moment dat, zgomotul ocoleşte un obstacol, dar revine curând pentru a mă tortura. Trebuie să prind verde la semafor, zgomotul nu va avea timp să treacă pe verde. Şi mai repede, mai e un pic, 20 de metri, 10, 5, 4, 3, 2, ROŞU! Aştept ştiind că zgomotul este udneva în spatele meu, urmărindu-mi fiecare mişcare, luându-mi pulsul şi parcă aşteptând momentul potrivit să atace.
VERDE! A-ntâia şi plec cu scârţ. Accelerez, turez la maxim, ajung la un alt semafor; nu, nu trebuie sa se faca ROŞU, zgomotul se apropie, ultimele clipe, ultima dimineaţă, ultima trecere de pietoni... când.. când...
Azi nu mai aştept să se facă verde la semaforul din faţă de la Muntenia; şi aşa durează mult...
Zgomotul amuţeşte, undeva departe, în spate...

Ce clasă sunteţi voi băă aştia mici?

Ăăă... a noua..pardon, zecea.. ăă, pardon, a unşpea, ăă... a doişpea..
Ce facem noi la şcoală...ăăăă... comandăm pizza şi facem poze:))

Mda..ăăă... oficial astea sunt primele poze de clasa a doişpea, la şcoală. Prima sesiune. Vor fi şi altele. Promitem... ;))
În prima poză, vi-l prezin pe Claudiu, noul nostru coleg :D

Pe drumuri de Târgovişte

Dimineaţă. Ora 7:30. Îmi iau genata şi descui uşa - semn că e prea dimineaţă şi nimeni nu s-a trezit. Am un avantaj, deoarece am plecat cu 5 minute mai devreme, deci nu voi întarzia şi azi. Îl văd pe nenea de la magazin care dă cu mătura (asta face tot timpul, la aceeaşi oră), îl ignor (de obicei îl salut) şi trec mai departe. La un moment dat, un miros de kebab proaspăt mâncat, cu de TOATE, îmi întoarce stomacul pe dos. Mai încolo, un alt miros de aftershave naşpa reuşeşte să îmi şteargă mirosul care se îmbibase precedent. Văd un băiat în faţa mea, care învaţă şi el tot la carabella, semn că stau chiar foarte bine cu timpul, nu voi întârzia deloc. La un moment dat, o ia printre mesele pe care se joaca bărbaţii table în parc şi o coteşte spre blocurile din spate de la ZOOM - este o provocare pentru mine să ajung înaintea lui, lucru pe care cred că l-am făcut.
O fată de liceu, micuţă şi aproape dezbrăcată merge şi ea la şcoală, o aromă fină de parfum scump îmi şterge definitiv urmele amalgamului de mirosuri îmbibate pe drum.

Totul mi s-a părut ciudat - un lucru pe care parcă nu-l făcusem niciodată înainte şi totuşi, atât de familiar...

Prima zi la şcoală

Îmi amintesc şi acum de prima zi la liceu, din clasa a IX-a - o zi nu foarte memorabilă, din punctul meu de vedere (nu mi-a plăcut deloc :D).
Acum este ultima deschidere oficială a anului şcolar la care voi participa. Nu trebuie să o ratez. Îmi pun ceasul să sune la ora 8, deschiderea fiind la 10, să am timp să trag de mine până la 8 jumate, să mă îndrept la păr şi restul... Cu greu, după ce ceasul a sunat de 6 ori, apăs pe butonul "OPRIRE" şi mă pun la loc în pat. Aţipesc. La ora 9 jumate sună telefonul fratelui meu. Mă trezesc. Am început anul şcolar cu stângul - dacă întârzii în prima zi, aşa o ţin tot anul. Aşadar, grăbită şi în acelaşi timp cheaună, mă îmbrac, îl trezesc pe fati-miu şi îl pun să mă ducă la şcoală unde mă întâlnesc cu toţi colegii, ne pupăm, povestim, ne amintim, râdem şi promitem.
După deschidere mergem la un suc unde iar povestim şi râdem.
Este o zi memorabilă.
Căduroasă, deşi nu promitea asta.

Am trecut în clasa a XII-a. Oficial. Am crescut.

Teoria conspiraţiei sau ritualul băii de duminică seara

Îmi amintesc şi acum de când eram mică, dinainte să fiu elevă la şcoala generală şi mergeam la grădiniţă, de mami care îmi spunea "Hai sa îţi faci baie că maine începe şcoala." Nu că aş fi stat toată vara nespălată, însă aceasta era una din regulile casei! Duminica baie obligatorie. Îmi amintesc cum, cum timpul, am reuşit să îmi fac singura băiţă (mami venea să ma clătească pe păr) şi am ieşit înfofolită într-un prosop mult prea mare pentru mine şi cu turbanul în cap, iar mami era mândra, dar nu mai mândră decât eram eu.
Aşadar, aceasta era o obişnuinţă care, cu timpul, s-a mărit, acum ajungând la procesul: baie-uscat păr-îndreptat păr sau ondulat şi poate epilat, manichiură / pedichiură.

Îmi place baia de dinaintea unui nou an şcolar.