Domnul EU de-a lungul timpului

În pozele de mai jos apare Denisa; sunt poze cu Denisa de la o vârsta fragedă, până în prezent:D



Denisa sunt eu!

Homework

Am avut ca temă, pentru azi la ora de engleză, să facem un eseu de 300 de cuvinte despre "prietenie". Deoarece la ultima oră am lipsit, am fost la activtate la Europe Direct, nu am fost înştiinţată de aceasta. Aşadar azi am plecat cu dragii mei colegi de la oră şi am fost să bem ceva cald, deoarece temperatura de afară asta cerea. Însă, nu îmi place să rămân datoare, aşa că, mi-am făcut tema la engleză acum; mai bine mai târziu decât niciodată. Şi căutând ceva support pe domnul google, am găsit asta, mie mi-a plăcut tare rău:

Friendship isn`t how you forget, but how you forgive. Not how you listen, but how you understand. Not how you see, but how you feel. Not how you let go, but how you hold on.


Eseul pe care l-am făcut nu îl postez, deoarece e copiat în mare parte, iar unde nu e copiat, aberez eu :D

Cum se învaţă la istorie... (?)

4 luni. Atât. Mai multe detalii găsiţi pe blogul lui Cristi. :D

Poze de la ultima acţiune de la Europe Direct

Mai precis, de la întalnirea cu domnul Orban, 17.09.2009...

Bună dimineaţa soare!!

Dimineaţă. Foarte dimineaţă. 7 de dimineaţă. Plec spre şcoală. La un moment dat, un zgomot apăsător de tocuri începe să îmi dea târcoale, curând transformându-se în cel mai mare investigator, alergând după mine, parcă dorind să mă prindă din urmă. Accelerez. A treia, a patra, depăşesc limita legală de mult. La un moment dat, zgomotul ocoleşte un obstacol, dar revine curând pentru a mă tortura. Trebuie să prind verde la semafor, zgomotul nu va avea timp să treacă pe verde. Şi mai repede, mai e un pic, 20 de metri, 10, 5, 4, 3, 2, ROŞU! Aştept ştiind că zgomotul este udneva în spatele meu, urmărindu-mi fiecare mişcare, luându-mi pulsul şi parcă aşteptând momentul potrivit să atace.
VERDE! A-ntâia şi plec cu scârţ. Accelerez, turez la maxim, ajung la un alt semafor; nu, nu trebuie sa se faca ROŞU, zgomotul se apropie, ultimele clipe, ultima dimineaţă, ultima trecere de pietoni... când.. când...
Azi nu mai aştept să se facă verde la semaforul din faţă de la Muntenia; şi aşa durează mult...
Zgomotul amuţeşte, undeva departe, în spate...

Orfelia şi Gigel - Episodul 23

Între timp, la aeroport, Gigel îşi revenise sub atenta îngrijire a unei asistente foooaaarte amabile şi se gândea el cum să scape de Ofelia definitiv. De întors era sigur că se va întoarce. Şi nu mare i-a fost mirarea când a văzut-o cu pletele în vânt alergând după el.

Nu ştiu exact despre ce e vorba, însă ăsta e hazul.
NOTĂ: La Cristinica în poveste, Orfelia şi-a schimbat numele în Ofelia!!!! OK
Încep povestea:
***
Ofelia: Gigicule, ţi-am adus un cadou, un mic suvenir pe care l-am luat (şparlit) de la hotel, din Bahamas.
Gigel: ... (wtf?!)
Ofelia: Şi am mai închiriat o camera la Marriott (din banii tăi, dhăă), numai pentru mine şi numai pentru tine.
Gigel, agasat, îi lipeşte o palmă asistentei peste fund. Face plici!
Ofeliei îi aluneca o lacrimă pe obraz. Oare acesta va fi sfârşitul? Oare Gigel se va despărţi de Ofelia?
Gigel: Ce cameră?
Ofelia: 104.
Gigel: Pe ce nume?
Ofelia: GiGi Burete
Gigel se ridică de pe scaunul pentru handicapaţi, ia asisetenta de mână, îi face cu ochiul spunându-i cam de ce sumă de bani dispune şi pleaca cu noul ferrari spre hotel.

Ofelia, amăgită pleacă. Se gândea să se întparcă de unde a plecat; la curcile ei, la găinile ei - acolo Gigicu nu o va căuta, dar totuşi, îi va lipsi. Ar fi vrut să îl mai strângă încă o dată în braţe; Ofelia nu era materialistă, ci doar se bucura că, după o viaţă petrecuta alături de Gigel având grijă de gospodărie, de animale şi mâncând numai ce le oferă natura, s-ar fi putut bucura împreună cu partenerul ei de viaţă de aceşti bani şi şi-ar fi eprmis să meargă la mare... Niciodată nu a văzut marea...
Mergând pe bulevardul Kiseleff, care era pustiu, o fraieră care şi-a luat permisul pe pile, blondă pe deasupra, o loveşte în plin, pe trecerea de pietoni.

Ofelia ajunge la spital, grav rănită, în copa, şanse de supravieţiuire minus infinit.

Oare Gigel o va vizita? Oare se vor împăca cei doi înainte de moartea Ofeliei? Oare Ofelia va fi salvată de dragostea pe care i-o poarta lui Gigi?

Rămâne să vedeţi în următorul episor care vă va fi oferit de domnul Cristian Moise :D

***
NOTĂ: Gigel şi Ofelia episodul 23 este un pic neinspirat ţinând cont că sunt un pic cam obosită, dar vreau să văd ce se întâmplă în continuare:D

La centru

"Ce faceţi, vă distraţi?" Aceasta a fost prima întrebare adresată voluntarilor Centrului EUROPE DIRECT Târgovişte, de către Comisarul European Leonard Orban. Răspunsul nu a întârziat să vină; fiind unul pozitiv, voluntarii au continuat să fie bombardaţi şi cu alte întrebări: De cât timp sunteţi voluntari? De ce sunteţi voluntari? Ce faceţi ca voluntari în cadrul Centrului? şi aşa mai departe... Răspunsurile nu au întârziat nici de această dată. Atmosfera s-a încadrat într-un mediu mai neformal, voluntarii povestind despre toate activităţile la care au participat de la inaugurarea centrului până în prezent: Ziua Tineretului, Ziua Europei, Ziua Copilului, Caravana Copiii Colorează Viaţa, Campania de Ecologizare Reczcle, Raft and Race, Şcoala de Vară OSIM şi altele. Fiecare dintre voluntari aducând în discuţie evenimentul preferat.

Ca voluntar, eu personal, consider că fac ceea ce îmi place, adică mă implic în activităţi extraşcolare şi îi ajut pe alţii, ocupându-mi timpul liber pe care, în mod obişnuit, l-aş fi pierdut în alte feluri. În cadrul centrului facem ORICE! De la conceperea unor pliante, la montare de filmuleţe, organizare de activităţi sau realizare de materiale pentru buna funcţionare a evenimentului (ca diplome, afişe, program, etc.)

Domnul Orban nu a plecat fără să ne sfătuiască să continuăm în această direcţie, însă să ne axăm pe un anumit sector pe care să îl putem caracteriza din toate punctele de vedere. De asemenea, tot dânsul ne-a spus că o persoană învaţă pe tot parcursul vieţii şi că poţi învăţa din orice atâta timp cât eşti open-minded.

O să revin cu poze:D