The Goat And The Princess, Part 4

The Goat And The Princess, Part 3


Undeva în Valencia, pe un aeroport privat ateriza avionul regalităţii. Ochii căprui ai fetei, erau goi, parcă lipsiţi de viaţă, în agonie, încercau să se resusciteze reciproc, însă degeaba; aparatul nu era conectat la electricitate. Undeva în adâncul sufletului, simţea o durere sfăşietoare, ca atunci când cineva scormonea cu o lamă ascuţită a unei săbii, într-o rană abia cicatrizată.
- Să mergem iubirică
Prinţesa se făcu că nu aude, în inerţia ei, continuând să privească în van , prin gemuleţul avionului.
- Tu n-auzi, fată? Se răsti Mario, gândindu-se că poate va reuşi să îşi impună bărbăţia în faţa sensibilităţii şi a fineţii tinerei.
La auzul acestor vorbe Prinţesa se ridică.
- Aşa mai merge, îmi palce când mă asculţi...AAAUU!!!
Moment în care un genunchi drept i se înfipse între picioare, lovind puternic mădularul.
- Asta este pentru că nu îmi place să mi se zică cum mi-ai spus tu şi dacă cineva mi-ar zice aşa, numai Ţapu ar putea să o facă. Iar asta...-un alt genunchi drept, de data asta mai puternic, tasă mic dejunul, prânzul şi cina şi le comprimă într-un obiect de mărimea unui ou de prepeliţă- asta este pentru că ai ţipat la mine. Dacă tata te-a pus să mă urmăreşti, eu nu îţi voi permite decât să respecţi ordinul de restricţie. Şi ascultă-mă bine, dacă vrei să ai parte de moştenitori, păstrează o distanţă de 30 de metri faţă de mine, cameră, maşină, locul în care mă aflu, dorm, mănânc, mă spăl pe dinţi. Clar?
Covorul roşu s-a aşternut pentru a doua oara în faţa Prinţesei. Poate că dacă ar fi fost o altă împrejurare ar fi fost puţin fericită... sau măcar dacă el ar fi fost lângă ea... măcar dacă el i-ar fi dat un mesaj, dar se pare că nu îi pasă. Nici măcar nu a venit să se întâlnească înainte să plece. Planul prinţesei era să fugă cu el, să uite de tată, de mamă, de tot, dar se pare că şi.ar fi pus familia în cap degeaba; prinţul ei nu simte acelaşi lucru pentru ea.
Treptat ajunse la locul de unde limuzia îi ridică. Ghidul, un tânăr francez, blond, cu ochii albaştrii, le prezentă ofertele primelor două zile.
- Şi la mall când mergem? Întrebă Mario
- Să te ia...
Prinţesa nu continuă.
- Deci, luam oferta numarul 1, Palacio del Marques de Dos Aguas şi Museo Nacional de Ceramica sau luăm oferta...
- Nu-mi pasă. Du-ne unde vrei.
Tot ce ea voia, era să îl vadă pe el. Să primească măcar un semn de viaţă.
Accentul ghidului, Maurice, se perinda printre încercarea lui de a vorbi limba italiană şi a pronunţa corect denumirile obiectivelor turistice din Spania. Ţinând cont de faptul ca francezii sunt rârâiţi, spaniolii sâsâiţi, iar italienii vorbesc repede, era foarte amuzant să îl auzi în încercarea lui disperată disperată de a vorbii limbi latine, dar oarecum paralele. Era un gest admirabil, ţinând cont de faptul că occidentalii sunt oameni comozi care nu cunosc o altă limba, cu excepţia limbii lor materne. Era pentru prima dată când prinţesa zâmbi în acea zi.
După ce îşi îndeplini sarcina din prima zi, Maurice, se scuză şi se retrase spunând că trebuie să ajungă la bancă să îi tirmită bani mamei lui din Franţa, care era bolnavă. Însă maurice avea ceva de ascuns, faptul că era gay şi îşi petrecea nopţile în barul al cărui proprietar era.
La ora 23, extenuată, prinţesa se conectă pe internet, în speranţa că va da de iubitul ei.
Nimic. Situaţia se înrăutăţea. Niciodată nu a trecut mai mult de o oră în care să nu vorbească, o oră în care să nu primească un mesaj de la el: Ce faci? sau Mi-e dor de tine sau o îmbrăţişare şi un pupic.

După 4 ore de survolare pe întinsele zări ale Spaniei, avionul lui Cerveni primii aprobarea pentru a ateriza. În Madrid. Cum prinse semnal, Ţaău îşi verifică căsuţa, căsuţă care era full datorită mulţii de mesaje pe care i le lăsase iubita lui.
Acum era la 400 de km depărtare şi nu îi venea să creadă că nu reuşise să aterizeze în Valencia.
- Încerc să obţin aprobarea de aterizare în valencia şi decolam, îi spuse pilotul, însă prea târziu, Ţapu deja închiriase o masină sport, care prindea undeva peste 250 km.
Gonea nebun pe autostradă. Era singura maşină trază la ora aceea. După ce Bubusul îl sună să îi spună unde era cazată fata lui, Ţapu călcă acceleraţia, pănâ ce maşina fu turată la maxim , în ultima treaptă.
După o oră jumate de mers ajunse la Hotelul Valencia Palace, însă nu înainte ca Bucosu şi pilotul să fi vorbit deja cu prinţesa.

- Bălosule!!! Ce cauţi aici? Prinţesa era foarte fericită şi nu începta să îl ia în braţe pe Bubos; ea îi spunea altfel decât ceilalti, bălosul şi nu Bubosul. Unde e prinţul meu?
Bubosul plecă ochii în pământ şi lăsă o lacrimă să îi alunece pe obraz...

De povestit nepoţilor

Să le amintiţi părinţilor voşzri, înainte să fie prea târziu, de povestea bătrânelului care era ţinut de copiii lui într-un colţ al casei şi mânca din farfurie de lemn, cu lingura de lemn, deoarece îi tremurau mâinile şi spărgea tot timpul câte ceva. Să îi mai spuneţi că bătrânelul şi-a iubit copiii şi a fost mândru întotdeauna de reuşitele lor.

Cunosc un tată care nu e niciodată mulţumit de ceea ce face copilul său. Este tatăl meu.

Orfelia şi Gigel - Episodul 23

Între timp, la aeroport, Gigel îşi revenise sub atenta îngrijire a unei asistente foooaaarte amabile şi se gândea el cum să scape de Ofelia definitiv. De întors era sigur că se va întoarce. Şi nu mare i-a fost mirarea când a văzut-o cu pletele în vânt alergând după el.

Nu ştiu exact despre ce e vorba, însă ăsta e hazul.
NOTĂ: La Cristinica în poveste, Orfelia şi-a schimbat numele în Ofelia!!!! OK
Încep povestea:
***
Ofelia: Gigicule, ţi-am adus un cadou, un mic suvenir pe care l-am luat (şparlit) de la hotel, din Bahamas.
Gigel: ... (wtf?!)
Ofelia: Şi am mai închiriat o camera la Marriott (din banii tăi, dhăă), numai pentru mine şi numai pentru tine.
Gigel, agasat, îi lipeşte o palmă asistentei peste fund. Face plici!
Ofeliei îi aluneca o lacrimă pe obraz. Oare acesta va fi sfârşitul? Oare Gigel se va despărţi de Ofelia?
Gigel: Ce cameră?
Ofelia: 104.
Gigel: Pe ce nume?
Ofelia: GiGi Burete
Gigel se ridică de pe scaunul pentru handicapaţi, ia asisetenta de mână, îi face cu ochiul spunându-i cam de ce sumă de bani dispune şi pleaca cu noul ferrari spre hotel.

Ofelia, amăgită pleacă. Se gândea să se întparcă de unde a plecat; la curcile ei, la găinile ei - acolo Gigicu nu o va căuta, dar totuşi, îi va lipsi. Ar fi vrut să îl mai strângă încă o dată în braţe; Ofelia nu era materialistă, ci doar se bucura că, după o viaţă petrecuta alături de Gigel având grijă de gospodărie, de animale şi mâncând numai ce le oferă natura, s-ar fi putut bucura împreună cu partenerul ei de viaţă de aceşti bani şi şi-ar fi eprmis să meargă la mare... Niciodată nu a văzut marea...
Mergând pe bulevardul Kiseleff, care era pustiu, o fraieră care şi-a luat permisul pe pile, blondă pe deasupra, o loveşte în plin, pe trecerea de pietoni.

Ofelia ajunge la spital, grav rănită, în copa, şanse de supravieţiuire minus infinit.

Oare Gigel o va vizita? Oare se vor împăca cei doi înainte de moartea Ofeliei? Oare Ofelia va fi salvată de dragostea pe care i-o poarta lui Gigi?

Rămâne să vedeţi în următorul episor care vă va fi oferit de domnul Cristian Moise :D

***
NOTĂ: Gigel şi Ofelia episodul 23 este un pic neinspirat ţinând cont că sunt un pic cam obosită, dar vreau să văd ce se întâmplă în continuare:D

Să plângi ca şi cum ai face artă...

Azi mi-am adus aminte de o melodie la al cărui videoclip sau cred că îi pot spune film de scurt metraj, am plâns. Nu înţelegeam versurile (melodia era în chineză cred:D), însă povestea care rulează de-a lungul celor 8 minute a reuşit să mă întristeze. Trebuie să vedeţi videoclipul.



Kiss - Because I am a girl

I just can't understand the ways
Of all the men and their mistakes
You give them all your heart
And then they rip it all away

You told me how much you loved me
And how our love was meant to be
And I believed in you
I thought that you would set me free

(REFRAIN):
You should've just told me the truth
That I wasn't the girl for you
Still, I didn't have a clue
So my heart depended on you, whoa

(CHORUS):
Although I'll say I hate you now
Though I'll shout and curse you out
I'll always have love for you
Because I am a girl

Been told a man will leave you cold
Get sick of you and bored
I know that it's no lie
I gave my all, still I just cry

Never again will I be fooled
To give my all when nothing's true
I won't be played again
But I will fall in love again

(REFRAIN)
You should've just told me the truth
That I wasn't the girl for you
Still, I didn't have a clue
So my heart depended on you, whoa

(CHORUS)
Although I'll say I hate you now
Though I'll shout and curse you out
I'll always have love for you
Because I am a girl

I Want You So
NoW you leave me in the cold
How could this be?
I thought that you Really Loved Me

Into the Night
I will pray that you're alright
YOu hurt me so
I just can't let you go

You took advantage of my willingness
To do anything for love
Now I'm the only one in pain
Will you please take it all away?

Never thought Born being A girl
I can love you and be burned
Now I will build a wall
To never get torn again

(CHORUS)
Although I'll say I hate you now
Though I'll shout and curse you out
I'll always have love for you
Because I am a girl

Despre Norocel

Sa va spun cum l-am intalnit pe Norocel.
Eram intr-una din escapadele mele. De data aceasta, submarinul Odyssey cauta o comoara. Nu e vorba despre cine stie ce, decat o serie de numere si cifre care ne-ar fi ajutat sa terinam ultimele cercetari, dar care erau foarte bine pazit. Asadar, mi-am bagat toata echipa in submarin si am pornit. Apa era involburata. O furtuna se apropia, insa stiam ca acum este momentul. La un moment dat vedem un monstru marin are se lupta cu ceva, o umbra pe care nu am putut sa o deslusim. "Mergem mai departe si gasim comoara sau ajutam si salvam umbra?"
Echipa era hotarata sa mearga mai departe, nu era o noutate ca doua fiinte ale marii sa se omoare pntru a supravietui, insa instinctul meu de om de stiinta mi-a spus sa stau si sa salvez umbra. Acea umbra e Norocel. Si Norocel avea numerele care ne trebuiau noua. Acum Norocel face parte din echipa noastra.

Poveste despre natură

Pierzând timpul pe net, ca de obicei, am dat peste o chestie mai mult decât şmecheră pe care prefer sa o repovestesc, deoarece nu o pot posta. Spec ca cel care a facut povestea, să nu fie înregistrat la OSIM şi să mă dea în judecată ;)):

Un tată bogat, dorind ca fiul lui să afle ce este sărăcia, îl trimite într-un schimb de experienţă, cu nişte oameni de la ţară, unde petrece 3 zile şi 3 nopţi. Întors acasă, tatăl îl întreabă:
- Cum a fost? Cum ţi s-a părut experienţa?
- Bine.
Nemulţumit de răspuns, tatăl insistă:
- Ai învăţat ceva?
- Da. Că noi avem un câine, ei au patru. Că noi avem o piscină tratată, ei au un râu cu apa cristalină, limpede şi curată. Că noi avem iluminare electrică în grădina noastra, iar ei au luna şi stelele care să îi lumineze. Grădina noastră ajunge până la zid, a lor până la orizont. Noi cumpărăm mâncare, ei gătesc. Noi avem alarme care să ne protejeze, ei au dragostea şi prietenia vecinilor. Noi trăim conectaţi la internet, televizor şi mobil, eila VIAŢĂ, la aer, la soare, la lumină, la dragoste, la prietenie, la animale, la umbră, la apă, la câmp.
Tatăl fu impresionat de cât de bine înţelesese fiul lui cum stau lucrurile, iar în final fiul încheie concluzionând:
- Îţi mulţumesc că m-ai învăţat cât de săraci suntem.

Îmn fiecare zi suntem mai săraci în observarea naturii, în observarea magnificei opere a lui Dumnezeu.
Ne preocupăm din ce în ce mai mult în: A AVEA, A AVEA, A AVEA, uitând să ne preocupăm şi în A FI !

Petite histoire d'une hirondelle

În pauza dintre filmari a avut timp să citească mesajul de la el. dar nu a facut-o. nu mai simtea acei fiori, emotiile de “just-married” atunci cand telefonul vibra si o voce incepea sa fredoneze melodia lor. “Mergi la o cafea sau o sa ai probleme?”, o intreba noul partener de scena. Ezita un moment, dar isi spuse “trebuie sa scap de monotonie macat pentru o ora”.
Stabilira o intalnire la sfarsitul programului, intr-unul dintre acele localuri de la perifirie, unde puteau sa discute linistiti.
- Ştii? Am auzit ca prietenul tau lucreaza in politie.
- Da. Dar este complet inofensiv. Serios... este ...este...
- Cum este?
- Este... sau a fost barbatul vietii mele... dar nu stiu...ceva s-a schimbat.
- Cum adica? Ce vrei sa spui prin asta?
- Nu stiu. Probabil a fost unul dintre mofturile mele. L-am iubit. Dar acum nu stiu ce simt pentru el...
- Stii… o sa ai timp sa te gandesti la asta, mai tarziu. Hai sa facem o plimbare in parc.
Aleile din parc pareau luminoase, iar toamna se asternuse placut peste bancile putin subrezite. Luna isi machia privirile in helesteul care se formase cu timpul, iar stelele parca se jucau pinata cu broscutele. Luminile erau de mult timp stinse in blocurile din imprejurul lacului, iar televizoarele deja nu mai palpaiau, semn ca batranii le programasera, iar acum dorm.
- Am un apartament in apropierea cafenelei X.
- Este o propunere? Intreba fata.
- Ia-o cum vrei.
O apuca de solduri si o trase spre el. Fata se retrase putin, dar parca astepta putina violenta din partea lui, parca striga “Insista putin.” O saruta, iar atunci ea simti ca niciun barbat nu o sarutase asa inainte.
- unde ziceai ca stai?
Urcara intr-un taxi. Nu mai aveau rabdare. Soferul se uita la ei, ca la niste fiare in calduri. Mainile lor se indreptau rapid in locuri intime, iar hainele parca nu mai existau, se frangeau din cauza privirilor. Urcara in lift; ea se sprijini in balustrada din fata oglinzii. Simtea ca se contopeste si ca, va face parte din podeaua in care tocurile ei inca incercau sa se infiga. Intrara in apartament. Nu mai aveau rabdare; niciunul. Se doreau reciproc.
- Esti sigura ca vrei sa faci asta?
- Nu ma mai tine atat in suspans. Te doresc.
Scena continua, dar nu atat de mult, pe cat va imaginati. El se opri inainte sa fi inceput ceva. O privi in ochi si o mai intreba o data daca e constienta de ceea ce face. Ea ii spuse ca da si ii repeta ca il doreste. Simtea ca este una din scenele pe care le tot repetau pentru filmari, dar care nu ieseau. Hainele lor zaceau pe podeaua proaspat stearsa; se simtea implinita, poate pentru pima si pentru ultima data. Adormi cu capul pe pieptul lui, dn cand in cand, ii simtea respiratia si mana plimbandu-se lent pe spatele ei gol. Visa dimineata urmatoare si credea ca acesta este inceputul unei noi relatii. Nu se gandea ce o sa ii spuna iubitului ei- il uitase. Dimineata gasi un trangafir pe perna. Era fericita, insa nu observa si biletul care statea sub petalele asternute cu grija in forma unei inimi.
“Iti multumesc pentru scena de aseara. Nu ar fi iesit niciodata mai bine. Am plecat la filmari. Îţi vom pune banii pe card.

Petite histoire d'une hirondelle

Locaţie: la bunici, mai exact piaţa 1 mai

Personaje principale:
O FETIŢĂ
Vârsta: 3-4 ani, poate 5
Descriere: păr relativ lung, blond şi creţ, ochi căprui, cu strabism şi câteodată purta ochelari (nu îi suporta), mama ei o îmbrâca în rochiţe, însă ei îi plăceau pantalonaşii, se juca tot timpul cu baieţii, deoarece natura nu a înzestrat-o cu prietene-fete. Slăbuţă, însă dezvoltată, bube în genunchi, multe bube, cicatrice şi energie. Nu stătea nici un pic locului.
UN BĂIEŢEL
Vârsta: 7-8 ani
Descriere: fratele fetiţei, bruneţel, ochi căprui, înăltuţ, subţirel, nu punem prea mult accentul pe el, deoarece face parte din personajele negative; nu este chiar un personaj principal. Alte personaje: o gaşcă de baieţi.

Scena 1
Acţiunea se petrece în scara blocului când băiatul îşi cheamă prietenii să se joace hoţii vardiştii. Băieţelul scoate toate jucăriile gen arma pe care le avea în casă: pistol, puşcă, mitralieră, catuşe, etc. Le împarte tuturor prietenilor. Fetiţa, cu lacrimi în ochi se uită la el şi îl întreaba: "Şi eu?" Ca să nu înceapă să plângă, baiatul îi dă un soldăţel amărât, portocaliu şi unul abastru care ţinea o puşcă în mână şi o primeşte şi pe sora lui să se joace pentru că ştia că, dacă tatal lor ar fi aflat că a suparat-o, ar fi încasat-o. Trecând peste marea dezamăgire pe care i-a provocat-o fratele ei, dându-i soldaţeii, fetiţa îşi intră în rolul de căutător, reuşind să împşte majoritatea hoţilor. Însă aceştia nu se predauş nu mureau.

Scena 2
Scara blocului. La o masă, aceeaşi gaşca se joacă "Killer predă-te" (joc de cărţi). Fetiţa este prinsă şi i se dă o serie de porunci pe care nu le poate face, gen: prinde cartea cu capul, fă numerele de la 1 la 10 cu fndul pe perete. Este luată de bunică în casă.

Scena 3
La bunici în casă. Fetiţa câştigă la un loz. Băieţelul nu. Bunica îi ia lozul fetiţei şi i-l dă baieţelului. Tatăl încearcă sa o împace, el nu ştie ce mârşavie a avut loc. Fetiţa îşi dă seama.

Scena 4
Etajul 3 al unei scări de bloc. Gaşca era la etajul1. Fetiţa reuşeşte, din greşeală să îl scuipe pe un tip violent pe adidas. Băiatul îi dă o palma. Fata plânge, este salvată de un vecin. Fratele ei nu spune nimic, ba chiar o roagă să nu le spună părinţilor.

Scena 5
Acţiunea se mută în micro12. Personajele principale la fel. Fata îl apără de toţi nenorociţii care se luau de fratele ei, deoarece nu îl cunoşteau. Este un supererou!

Petite histoire d'une hirondelle

Conţinutul acestui text este interzis persoanelor sub 18 ani :))

Era luna mai şi burtica începuse să apară. Sau cel puţin aşa i se părea. Încă reuşea să meargă şi la liceu şi la serviciu. Terasa începea să fie tot mai plină, zi după zi, iar clienţii tot mai nesuferiţi, ca şi patronul. Mara era o elevă deşteaptă, silitoare, învăţa la unul dintre cele mai bune licee din oraş. Cu câteva luni în urmă, după o petrecere, fusese violată şi ţinută într-o încăpare timp de o săptămână. Nu ştia ce "a lovit-o", iar la un prim test de sarcină, rezultatul a fost pozitiv.

"Am doar 17 ani. " Işi imaginase "prima dată" alfel. Ca toate fetele: şampanie, trandafiri, lumânări, muzică în surdină, dragoste... DRAGOSTE. Îi era frică să poarte o sarcină, dar şi să avorteze. Mara era "fata de la ţară"; părinţii ei credeau că e plecată cu bursă undeva în străinatate şi că se va întoarce ori la sfârşitul anului şcolar, ori la sfârşitul verii. Iar ea, trăia într-o cocioabă în spatele barului - o căsuţă de lemn, ca cele din copaci pe care le vedem la televizor, în filmele americane.

Se simţea obosită. 7 ore la liceu, iar apoi la muncă până la "ultimul client". Practic dormea 4-5 ore pe noapte, îngheţând şi răbdând, foamea şi frigul. Se ruga ca cel mic să nu păţească nimic. Anul şcoalar era pe sfârşite. Reuşind să se învoiască la unii profi, stătea mai mult la terasă. Patronul nu îi dădea salariu, în schimb îi lăsa tot bacşişul şi îi oferea "un adăpost".

"Bună ziua. Cu ce vă pot servi?

"Adu-ne Skol, la toţi"

"Ok, 5 Skol. Halbă, sticlă sau doză?"

"Halbă."

Merse la barman, îi ceru berea şi duse apoi comanda. La masă mai erau doar 4 bărbaţi, unul plecase.

"Poţi să iei o bere, am rămas mai puţini."

"Pai trebuie să o plătesc eu..."

"Cine te opreşte?"

Fata luă berea şi avu o tentativă să i-o torne în cap grasului chelios care se scărpina între picioare. "Slinosu` dracu ce eşti!" Vru să o ducă la bar şi să i-o dea cuiva, mai târziu, dar un tânăr o opri:

"Îmi poţi da mie berea."

"Dar v-am văzut ieşind din maşina, ştiţi... nu este recomandat..."

"Nu trebuie să te intereseze ce fac eu cu berea. Adu-mi şi o cola. Merci"

Îi luă o piatră de pe inimă. După ce că jegosu` de patron nu o plătea, mai trebuia să plătească şi câte o bere din când în când. Practic, nu rămânea cu nimic din rahatul de bacşiş pe care i`l lăsau unii. Şi tipul era chiar draguţ. Cămaşa alba venea atât de bine pe el, iar ochelarii de soare erau mortali. Cât despre ceasul pe care îl avea... Era parcă un actor. Sau poate aşa i se părea, comparându-l cu cheliosul de la masa alăturată. Luă sucul de la bar, dar când sa i-l puna pe masă, scăpă tava din mână şi căzu. În jurul ei se întunecă totul.

"Ridică-te proasto!" Ţipa şeful ei care tocmai sosise la terasă.

"Sunt doctor! Trebuie să o ducem la spital!"Se prefăcu că îi luă pulsul... Ştia că o să îl ajute la un moment dat cursurile de prim ajutor pe care le făcuse.

"Medicul" o luă, dar nu o duse la urgenţe, ci la el acasă. Ştia ce se întâmpla cu ea. Lipsa de calciu şi odihna. Un amic, doctor, îi luă o sange pentru analize şi le lăsă la laborator.

¤¤¤

"De ce mă simt de parcă as fi fost călcată de un tren?"

"Ai dormit. Mult."

"Unde sunt. Cine eşti? Cât e ceasul?"

Vru să se ridice, dar ceva parcă nu o lăsa.

"Am pierdut copilul?"

"Ce copil?Ai visat ceva sau?,.."

"Nu. Parinţii mei cred că sunt plecată la studii în străinătate, dar ..." Şi îi povesti totul de-a fir a păr: "Uneori vreau doar să mă duc la ei şi să le spun adevărul!"

"Prinţeso, nu ai fost şi nu eşti însărcinată. Crede-mă. Sunt medic. Ţi-am făcut analizele. Eşti sănătoasă tun. Ai avut lipsă de calciu. Doar atât."

"Trebie să mă duc la muncă, o să mă dea afară.

"Considera că ai un nou job."

"Care?"

"Să ai grijă de mine."

Fata îi povestii prin ce a trecut în ultimele luni. El o îmbrăţişă, iar ea se retrase.

După câteva zile de stat la Marius acasă, cei doi s-au apropiat, din ce în ce mai mult.

"Pot să te iau în brate?" o intrebă baiatul într-o seară.

"Nu, te rog!"

*

"Vrei să mă iei în braţe?" îl intrebă pe băiat.

"Pot ?"

*

"Ştiu că ai trecut printr-o experienţă neplăcută. Dar lasă-mă să te ajut să treci peste. Să îţi arăt cum e cu adevărat sa faci..."

"Sex?"

"...dragoste. Să-ţi arăt cum e.

Eşti extaziat. Mai vrei, dar nu mai poţi. Asta e senzaţia."

În seara aceea se simţii iubită, împlinită. Zilele treceau şi ea începea să ţină tot mai mult la Marius.

"Se apropie ziua ta. Vreau să ies să îţi cumpara ceva. Vreau să mă angajez să pot face asta."

"Ştii bine că sunt dator să te plătesc. Ţi-am zis ca acesta este noul tău job."

Şi Marius avu parte de cel mai frumos cadou. Cadă, spumă, trandafiri, şampanie; pat, iar baie cu trandafiri şi un Rollex drăguţ.

"Sunt extaziată. Mai vreau, dar nu mai pot. Asta e senzaţia."

Noaptea aceea fu minunată. Mara căzu pradă oboselii, dar auzii o discuţie la telefon:

"Şi pot să o aduc la tine? Măcar atât cât stă Diana aici. Habar n-aveam că a venit în ţară. Să-mi bag ... Nu pot să renunţ la Mara. Şi cu asta am o relaţie de prea mult timp. Hai că vorbim. O aduc mâine. Merci. Rămân dator. Salut."

Două lacrimi îi alunecară pe obraji şi nu avu puterea decât să îl întrebe de ce.

Zi de zi, timp de săptămâni Marius îi ducea cadouri şi stătea cu e 2-3 ore , până când, pierdu contactul cu el.

*

Stătea la George, prietenul lui şi, zi de zi acesta incerca să se apropie mai mult de ea. Într-o seară, ea îi spuse:

"Hai să te învăţ ceva. O să fii extaziat. O să mai vrei, dar nu o să mai poţi. Asta e senzaţia."

*

"M-am despărţit de Diana. Am fost pelcat în delegaţie 2 săptămâni şi nu am avut cum să iau legătura cu tine. Nu ai mai intrat pe net şi ţi-ai schimbat numarul. Ce e cu tine? Ţin mult prea mult la tine ca să îmi permit luxul să te pierd." Alături, un mare buchet de mulţi trandafiri.

*

"George?

Eşti extaziat. Mai vrei, dar nu mai poţi. Asta e senzaţia."

*

Din categoria: Petite histoire d'une hirondelle