duminică, 2 august 2009

Povestea unui brotăcel care nu se transformă în prinţ

Zilele acestea, deşi puţin plictisitoare (deoarece am făcut o promoţie puţin cam naşpa; nu promoţia a fost de vină, ci magazinul, deoarece nu intră nimeni în el. Acum îmi pare rău că s-a terminat :(), am realizat că, fără net e puţin mai bine. Nu am mai lăbărit-o pe diferite site-uri, nu am mai jucat demo-uri de care mă îndrăgosteam, ca mai apoi sa plâng pentru că, după o oră, nu mai aveam jocul... Adevărul e că mi-a lipsit socializarea de după mess, dar într-un procent foarte mic, deoarece am socializat live şi este mult mai drăguţ.
Într-o altă ordine de idei, una puţin mai neplăcută, week-endul acesta m-am suparat pe toţi cei dragi, deoarece au reuşit, intenţionat sau nu, să facă ceva ce m-a deranjat, supărat şi aşa mai departe.
Ieri, după promoţie, nu am vrut să mă duc acasă şi am fost la fântâna cântătoare să completez integrama de la "Adevărul de seară". Acolo, o prinţesică creţulie, frumoasa şi blonduţă a venit şi m-a luat în braţe. Noroc că nu ştia să vorbească, pentru că, atunci când a văzut că am lacrimi în ochi, a început să râda de mine şi cred că dacă ar fi putut, ar fi aflat toată lumea de pe platou.
Şi mi-am dat seama de un lucru: de-a lungul timpului, am avut parte de o serie de porecle, care înfăţişează animale foarte urâte. Şi anume:
1. Raţa:

Alint: răţuşca
2. Broasca:

Alint: brotăcel sau broscuţa

3. Pupăza:

4. Gărgăriţa:


5.
6.

Mai erau vreo 2, însă nu mi le amintesc :D. O să revin...

Însă, de-a lungul timpului am fost şi: Blonda, Salome, Lolita, Titan Teetees sau TTT sau 7 de T.
O porecla mai normală, mai plăcută nu am avut niciodată :))

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu